…si am fost in Irish & Music Pub la Luna Amara si Rock House (Alba-Iulia).
Amic fiind cu Mihai de la Rock House stiam de ceva timp de trupa dar aseara i-am prins pentru prima data in concert. Chiar daca nu gust stilul in mod deosebit (inspre RATM cu vocea uneori inspre Disturbed parca) mi-au placut destul de mult. Live piesele prind chiar bine, acasa nu ma vad sa ascult asa ceva. Desi cu varste cuprinse intre 17-19 ani instrumentistii isi fac datoria mai mult decat onorabil iar pe Mihai postura de “front man” il prinde mai bine decat ma asteptam. Si-au adt oarecum cu firma in cap incercand un Sober (piesa Tool) care nu le-a iesit tocmai fenomenal dar merita vazuti.
Luna Amara am inceput sa ascult prin 2002 sau 2003, cand aveau numai cateva piese demo inregistrate. Asfaltul a stat mult in vechiul CD player iar Loc Lipsa, desi poate mai putin reusit decat primul album, mi-a dat “Somn” si alte cateva piese misto. Nu stiu daca Luna Amara sau Kumm e trupa pe care am vazut-o de cele mai multe ori live (spre 15 cred), cert e ca aseara am avut pentru prima data ocazia sa le compar prestatiile in aceeasi sala la cam o luna una dupa cealalta.
Daca la Kumm lucrurile au inceput prost si s-au mai redresat pe parcurs fara a ajunge insa la nivelul unor concerte de mai demult, ieri ostilitatile au pornit atat de bine pentru Luna Amara incat deja dupa doua piese eram in plis proces de reamenajat topuri personale. Desi daca trag linia cred ca ii simt mai aproape pe cei de la Kumm din punct de vedere stilistic si poate si liric, piesele vechi de la Luna Amara suna atat de bine live in ultima vreme incat parca asta nu prea mai conteaza. Apoi au inceput piesele noi si, cel putin pentru mine, s-a stricat totul. In general mai agresive decat ce gasim pe Asfalt si Loc Lipsa, mai ales pe partea de voce (parca lui Nick ii place tot mai mult sa urle), pe mine m-au lasat cam rece. Speram sa o ia in alta directie pe urmatorul album, chestie de gusturi. O surpriza placuta a fost coverul Nine Inch Nails “The Hand That Feeds”.
Ah, impreuna cu Mihait am concluzionat aseara ca Sorin e cel mai mare fan Porcupine Tree din trupa, infuentele britanicilor fiind cel mai clar resimtite la bass. Asteptam cu interes si un cover in viitorul cat mai apropiat.
Fotografia de mai sus am facut-o la lansarea primului album, in curtea Muzeului National de Arta din Cluj si ramane probabil una din cele mai misto lucrari de-a mele.
