Probabil e prima data cand ma intorc oarecum dezamagit dupa un festival/concert la al carui anunt ma entuziasmasem in ultimul hal, dezamagit fara a avea vreo nemultumire foarte clara, in fine fara a putea arata cu degetul, oricare ar fi el. Ma interesau in mod desoebit Anathema, The Gathering si My Dying Bride, in ordine cel putin cronologica si toate au prestat de la foarte bine in sus.

Reintalnirea cu Anathema, entitate aflata la limita dintre trupa si afacere de familie mai putin obisnuita dar foarte productiva din punct de vedere muzical si probabil nu numai, o asteptam din primvara trecuta, cand, desi trupa de deschidere, a reusit intr-un cadru mai restrans sa transmita mai mult decat la Sibiu. Probabil publicul de vineri fiind mai numeros feliile fiecaruia au fost mai mici si eu am nimerit tocmai una fara zmeura. Judgement, A Natural Disaster si Comfortably Numb s-au distins pentru mine ca puncte maxime. O surpriza foarte placuta a fost si prezenta intro-ului Shroud of False desi nu a sunat tocmai cum trebuie. As fi preferat ca Duncan sa ii sustina la un Alternative 4 sau Lost Control si din pacate locul pregatit pentru Make it Right ramane inca gol, chiar si dupa trei concerte; inca astept. Fratii Cavanagh au fost probabil cei mai pitoresti interpreti de la Artmania si inafara scenei. Pofta de povesti, vin si plimbat i-a purtat peste tot prin Sibiu. Desi vizibil imbatranit, Vincent e la fel de deschis si simpatic ca in 2004 iar Danny a fost parca altul decat britanicul “nemuritor si rece” care il stiam.

The Gathering au devenit cu cateva zile inainte de concertul propriu-zis principala atractie a weekend-ului, odata cu anuntul despartirii de Anneke care de vreo 10 ani era cam jumatate din trupa. Antepenultimul show in ceea ce mai este pentru putin timp formula de aur a olandezilor a fost prea scurt, prea devreme si inca o data prea scurt si devreme. Stilul de “nisa” in care pe care l-au explorat de cateva albume incoace i-a tinut departe de statutul de headlineri la multe festivaluri. Prea trippy pentru rockeri si prea rock pentru altii, Gathering au avut parte la Sibiu de o programare totusi mai potrivita decat patru jumate ca la la Sziget anul trecut. Ora de trip-rock s-a scurs odata cu lasarea serii facand loc doom-ului celor de la MDB.

Demna de o trupa de prog, sincronizarea cu care intunericul s-a lasat pretutindeni, pe scena, in public, pe cer si in muzica, a fost rupta numai de lumanarile aprinse prevazator pe la geamurile locatarilor asediati. “This is a weary hour / This is a weary hour” insista Aaron in timp ce Nascatoarea era invocata din casele dimprejur si de mamele tinerilor aflati la sute de km de casa pentru o sedinta de terapie prin bocet. My Dying Bride a fost trupa de suflet in anii de liceu, una din putinele de care m-am indragostit instant. Si acum ascult cu mare placere albumele vechi, din anii 90 (+ The Dreadful Hours), chiar daca mai rar si mai putin apasat de depresii adolescentine. Imi doream foarte mult un concert, cu atat mai mult cu cat de cateva luni ramasese alaturi de Prodigy singura din trupele cu care am crescut si nu a avut inca ocazia sa imi cante live (asta dupa ce m-au ratat la limita in martie).

Nascuta cam deodata cu Anathema si Paradise Lost, MDB s-a dovedit a fi fiica incapatanata a doom-death-ului britanic. Dupa o romanta fierbinte cu expriementul acum vreo 10 ani (odata cu 34.788%), trupa a rupt brusc logodna, ramanand pana in ziua de azi fata mare, trista, depresiva si a naibii de precauta. Live merge inca foarte bine desi trecerea anilor a adus despartirea de unele puncte de atractie (de ex Martin Powell, nu va mai ganditi la prostii), inlocuite de surogate prea putin convingatoare. Lasandu-le la o parte, concertul a fost mai misto decat ma asteptam. My Hope The Destroyer alaturi de She is The Dark mi-au placut in mod deosebit, iar finalul excelent cu The Dreadful Hours a prevestit parca ce urma.

Haggard au fost fantastici, nu au dat nici o gherla iar cu Without Temptation partea buna e ca si-au facut numarul si probabil nu o sa ne mai viziteze prea curand. Lasand gluma la o parte, din punctul meu de vedere organizarea a fost OK, exceptand momentul Haggard. Ar fi fost dragut ca MDB sau The Gathering (preferabil cei din urma) sa fie cap de afis duminica. Nu cred ca este junkie mai fumat ca Iris in toata tara. Inteleg totusi nevoia de a avea o zi cu bilet ieftin pentru toata lumea, in conditiile in care festivalul a avut loc intr-un spatiu public, cu sprijinul autoritatilor. Publicul a fost destul de numeros (in prima zi vreo 6000, in a doua probabil mai mult) si civilizat, eu personal nu am vazut nici o bataie, fie ea chiar si cu bere.